Marschall
Nouveau poète
Adorm in parc invelit in ziare
In zumzetul unor pasari rare
E lumina
Si totusi pe cer e luna plina
Sunt un suflet fara de trup
Eu vad lumea, dar ea nu ma vede
Din nostalgia oamenilor ma-nfruct
Si-s vegheat de-un inger ce nu poate-a crede
Cine sunt si de unde vin
De ce stau in acest parc si-mi ingrop gandurile
Bate vantul, copacii soptesc lin
Bancile-s goale, pusti-s randurile
Chintesenta darmei mele
„Cugetez si zbor cu gandul...”
Pe-o frimitura se bat doua randunele
Dar iata, a disparut, a luat-o vantul
Pamant al copilariei mele
Leagan al civilizatiei imaginare
Zilele-mi sunt ale copacilor nuiele
Cand ma mangaie, cand ma doare
Sentimentele-mi sunt anotimpuri
Inima mi-e lacul, cand cald, cand inghetat
Unde noaptea se reflecta-n el mii de chipuri
Destinu-mi pe aleile batrane conturat
Lacul cand dulce, cand poluat
Ca inima-mi de miere si venin
Ma face sa ma simt cand un ratat
Cand un Cronos atotputernic si viril
In amurg tarziu si greu
Vad perechi de-ndragostiti sarutandu-se
In jurul lor zac eu
O entitate predominanta rupandu-se
Alteori, pe banci pustani
La maxim cu manele de pe-un telefon prost
Pe seminte-si dau si ultimii bani
Sunt atat de tineri...isi pierd timpul fara rost
Si-njura din orice fleac
Arunca-n gol cuvinte grele
Cojile scuipate-n aleile de-un veac
Sunt rezultatul educatiei de doua surcele
Iarba si solul fertil
Sunt distruse de rotile unei birji
Vad Tara Piticilor si ma regasesc copil
Razand in mantia-mi lipsita de griji
Rabufnirile si pecetea incarcata-n sentiment
Imi sunt monumentele de pe coline
Iar refugiul din propriul temperament
E-n stufaris, salcii si salcami ce plang in rime
Gardul verde e granita
Dintre sufletu-mi mare si ce-i-nafara
Casutele-mi sunt ranita
Ce-o car in spate cand restristea-mi da navala
Incerc a ma linisti
Imi pun mii de intrebari, raspuns nu le gasesc
Sufocat de propriul eu, oare vreodata voi sti
Imperiul de la inima pan’ la creier sa-l stapanesc?
Trec in viata ca pe-un pod
De multe ori se zgaltaie si e risc mare
Sunt satul, a privi in urma nu mai pot
Simt remuscari, trecutului nu-i pot da uitare
Si ma vad acelasi eu
Renaste sufletul din mine
Inima-mi atarna greu
Am aripi dar sa zbor nu-mi vine
Unde sa ma duc si ce sa fac?
In lumea meschina sunt intrus
In castelul de fum eu ma retrag
Omniscient in Tabacariei, un suflet smuls...
In zumzetul unor pasari rare
E lumina
Si totusi pe cer e luna plina
Sunt un suflet fara de trup
Eu vad lumea, dar ea nu ma vede
Din nostalgia oamenilor ma-nfruct
Si-s vegheat de-un inger ce nu poate-a crede
Cine sunt si de unde vin
De ce stau in acest parc si-mi ingrop gandurile
Bate vantul, copacii soptesc lin
Bancile-s goale, pusti-s randurile
Chintesenta darmei mele
„Cugetez si zbor cu gandul...”
Pe-o frimitura se bat doua randunele
Dar iata, a disparut, a luat-o vantul
Pamant al copilariei mele
Leagan al civilizatiei imaginare
Zilele-mi sunt ale copacilor nuiele
Cand ma mangaie, cand ma doare
Sentimentele-mi sunt anotimpuri
Inima mi-e lacul, cand cald, cand inghetat
Unde noaptea se reflecta-n el mii de chipuri
Destinu-mi pe aleile batrane conturat
Lacul cand dulce, cand poluat
Ca inima-mi de miere si venin
Ma face sa ma simt cand un ratat
Cand un Cronos atotputernic si viril
In amurg tarziu si greu
Vad perechi de-ndragostiti sarutandu-se
In jurul lor zac eu
O entitate predominanta rupandu-se
Alteori, pe banci pustani
La maxim cu manele de pe-un telefon prost
Pe seminte-si dau si ultimii bani
Sunt atat de tineri...isi pierd timpul fara rost
Si-njura din orice fleac
Arunca-n gol cuvinte grele
Cojile scuipate-n aleile de-un veac
Sunt rezultatul educatiei de doua surcele
Iarba si solul fertil
Sunt distruse de rotile unei birji
Vad Tara Piticilor si ma regasesc copil
Razand in mantia-mi lipsita de griji
Rabufnirile si pecetea incarcata-n sentiment
Imi sunt monumentele de pe coline
Iar refugiul din propriul temperament
E-n stufaris, salcii si salcami ce plang in rime
Gardul verde e granita
Dintre sufletu-mi mare si ce-i-nafara
Casutele-mi sunt ranita
Ce-o car in spate cand restristea-mi da navala
Incerc a ma linisti
Imi pun mii de intrebari, raspuns nu le gasesc
Sufocat de propriul eu, oare vreodata voi sti
Imperiul de la inima pan’ la creier sa-l stapanesc?
Trec in viata ca pe-un pod
De multe ori se zgaltaie si e risc mare
Sunt satul, a privi in urma nu mai pot
Simt remuscari, trecutului nu-i pot da uitare
Si ma vad acelasi eu
Renaste sufletul din mine
Inima-mi atarna greu
Am aripi dar sa zbor nu-mi vine
Unde sa ma duc si ce sa fac?
In lumea meschina sunt intrus
In castelul de fum eu ma retrag
Omniscient in Tabacariei, un suflet smuls...