Marschall
Nouveau poète
La umbra unei perdele
Oameni slabi, duc zile grele
Dincolo de cortina
Se zareste-un prunc lacrimand
Din a cui vina?
Spectacolul s-a terminat
Lumea aplauda si pleaca
Podiumul in bezna e lasat
Maine, lume noua o sa treaca
Si va vedea acelasi spectacol
Cu tot aceiasi actori
Caci asta-i misiunea lor
Dedicandu-si viata artei
Cantand la luna dintre nori
In noaptea geroasa si tarzie
Portile-s cu lacat inchise
Intr-o fantomatica urgie
Renasc din morti mii de vise
Hore-ntregi de iele
Sfideaza ale portilor zabrele
Si bantuie in lung si-n lat
Teatrul intunecat
E o lume, pentru noi paranormala
Si totusi ne defineste bine
In subsol, intr-o aula ovala
Se aud de la o vioara sunete line
E o melodie frumoasa cu iz de garofita
Gingasa si speciala
Cantata de-o fetita
Fara de bravura, fara fala
Nu vad fata, vad doar un scaun singur
Si vioara canta parca singura, cu un arcus ce-i fuge
Nu ma speri caci n-are sa-mi faca rau sigur
Aud o melodie atat de dulce...
Ce-mi mangaie sufletul plutind in cuget
Ma-nclazeste-n interior
Dar aud in sala un zumzet
Care incepe a-mi da fior
O silueta mare si voluminoasa
In urma o duhoare lasa
In pasii grei cutremura cladirea grea
Si pateaza gingasia fetitei de catifea
Un strigoi, pe unde paseste podeaua ia foc
Meschin, fara de simt, pe un scaun isi gaseste loc
Nu vede decat bani si scuipa in al sentimentelor tort
Acesta este el, spiritul de mafiot
Sub el, scaunul scartaie des
Glasul scump al fetei dispare
Micile fantome din sala ies
E dimineata, apare o raza de soare
Vioara nu-si opreste cantul
In cultura-i vasta, transmite ceva
Mafiotul chiuie de-si usuca gatul
Si-ncepe a dansa
Dar oare el, intelege melodia?
Oare el este demn s-o auda?
Poate percepe mesajul transmis, bucuria?
Sau se-nchina tot la a banilor ureche surda...
Eram noi trei, soarele-n geam batea
Eu, mafiotul si fata cu vioara ce-si etasa elanul
Ea canta, dar el n-o auzea
Caci singuru-i lucru sfant e banul
Ca o gorila, ragaie si pleaca
Atingand-o sfios cu gheara din zimti smulsa
Ea, foarte talentata dar saraca
Zambindu-i se lasa sedusa...
Lasa vioara pe scaunul de stejar
Si pleaca tinandu-se de mana, treptele incep sa-i urce
Raman singur cu un gust amar
Priveam scaunul: vioara-ncepe a plange
Unde-i demnitatea fetei? Unde-i elanul?
Cu trup de printesa lasandu-se-n gheare de mogul
Cum de poate fi asa puternic banul?
Si de ce-l detine un monstru atat de obscur?
S-a luminat cerul
Dar dupa toate astea, inima mi-e intunecata
Iau cu mine vioara iubindu-i flerul
Si plec acasa cu gandul la fata
Se pare ca asta-i societatea
Noaptea-au fost artificii, caci s-a-noit anul
Nu-s misogin! Reflect doar realitatea
Se pare ca dincolo de sentimentele de miere, troneaza-n mazga banul...
Oameni slabi, duc zile grele
Dincolo de cortina
Se zareste-un prunc lacrimand
Din a cui vina?
Spectacolul s-a terminat
Lumea aplauda si pleaca
Podiumul in bezna e lasat
Maine, lume noua o sa treaca
Si va vedea acelasi spectacol
Cu tot aceiasi actori
Caci asta-i misiunea lor
Dedicandu-si viata artei
Cantand la luna dintre nori
In noaptea geroasa si tarzie
Portile-s cu lacat inchise
Intr-o fantomatica urgie
Renasc din morti mii de vise
Hore-ntregi de iele
Sfideaza ale portilor zabrele
Si bantuie in lung si-n lat
Teatrul intunecat
E o lume, pentru noi paranormala
Si totusi ne defineste bine
In subsol, intr-o aula ovala
Se aud de la o vioara sunete line
E o melodie frumoasa cu iz de garofita
Gingasa si speciala
Cantata de-o fetita
Fara de bravura, fara fala
Nu vad fata, vad doar un scaun singur
Si vioara canta parca singura, cu un arcus ce-i fuge
Nu ma speri caci n-are sa-mi faca rau sigur
Aud o melodie atat de dulce...
Ce-mi mangaie sufletul plutind in cuget
Ma-nclazeste-n interior
Dar aud in sala un zumzet
Care incepe a-mi da fior
O silueta mare si voluminoasa
In urma o duhoare lasa
In pasii grei cutremura cladirea grea
Si pateaza gingasia fetitei de catifea
Un strigoi, pe unde paseste podeaua ia foc
Meschin, fara de simt, pe un scaun isi gaseste loc
Nu vede decat bani si scuipa in al sentimentelor tort
Acesta este el, spiritul de mafiot
Sub el, scaunul scartaie des
Glasul scump al fetei dispare
Micile fantome din sala ies
E dimineata, apare o raza de soare
Vioara nu-si opreste cantul
In cultura-i vasta, transmite ceva
Mafiotul chiuie de-si usuca gatul
Si-ncepe a dansa
Dar oare el, intelege melodia?
Oare el este demn s-o auda?
Poate percepe mesajul transmis, bucuria?
Sau se-nchina tot la a banilor ureche surda...
Eram noi trei, soarele-n geam batea
Eu, mafiotul si fata cu vioara ce-si etasa elanul
Ea canta, dar el n-o auzea
Caci singuru-i lucru sfant e banul
Ca o gorila, ragaie si pleaca
Atingand-o sfios cu gheara din zimti smulsa
Ea, foarte talentata dar saraca
Zambindu-i se lasa sedusa...
Lasa vioara pe scaunul de stejar
Si pleaca tinandu-se de mana, treptele incep sa-i urce
Raman singur cu un gust amar
Priveam scaunul: vioara-ncepe a plange
Unde-i demnitatea fetei? Unde-i elanul?
Cu trup de printesa lasandu-se-n gheare de mogul
Cum de poate fi asa puternic banul?
Si de ce-l detine un monstru atat de obscur?
S-a luminat cerul
Dar dupa toate astea, inima mi-e intunecata
Iau cu mine vioara iubindu-i flerul
Si plec acasa cu gandul la fata
Se pare ca asta-i societatea
Noaptea-au fost artificii, caci s-a-noit anul
Nu-s misogin! Reflect doar realitatea
Se pare ca dincolo de sentimentele de miere, troneaza-n mazga banul...