Marschall
Nouveau poète
In curtea palatului, se vad geamurile deschise
Se aud zgomote, forfota mare
Lumanari aprinse
Totul e pregatit, e sarbatoare
Sosesc limuzine, coboara lume eleganta
Triumfator, pasesc pe covor rosu, de rang inalt
Oameni de bonton in atmosfera crispata
Urca treptele intrarii impodobite cu smarald
Peretii sunt aurii incarcati de tablouri
Mansarde cu podele in carouri
Cu statui de ingeri pe nori
Pe glastre, ghivece cu flori rare
Covoare nobile in mii de culori
Lustrele aprinse, dau suflet pe coridoare
In sala de dans
Perechi, perechi se urca
Cu gratie dansand vals
Pe scaune se vad lasate haine de piele si de nurca
Se aud pocnind dopuri de sampanie si pahare ciocnite
Savurandu-se gustul gloriei
Oamenii discuta filosofii si cartile citite
Oameni ce-n viata simt mireasma victoriei
Eu bantui prin palat
Sunt omniscient cu sufletu-mi-ncarcat
De a cugetelor rabufnire
De a optimismului fericire
Caci viata-i un izvor
Daca ai noroc, iti va surade mierea
Daca n-ai sansa si esti cuprins de dor
Te-ntristezi si malefic se scurge fierea
Plutesc si zbor cu gandul
Ma las dus de-un dulce parfum
Intru intr-o camera, ma irita gatul
Duhneste a tabac, e prea mult fum
Vad oameni imbracati bine
Dar de suflet goi, aruncand cu banii
Ce nu cunosc nici respectul, nici onoarea si-mi vine
O-ntrebare: oare-i vor schimba anii?
Doctori in istorie, adevarate valori
Ii vad cum se sting si mor ca niste cersetori
Si mai vad prosti si aroganti facand pe baronii
Care pentru un leu idolatrizeaza toti fanfaronii
Ma simt atras de palat, parca l-as cunoaste de-un veac
Simt ca-i o parte din mine
Pentru betia sufletului meu nu-i leac
Mereu voi cugeta si ma voi simti si rau si bine
Vad oameni buni si oameni rai
Unii-n stanga, altii-n dreapta; unii pe tron, altii-n sicriu
Sufletul mi-e focul inconjurat de-o hora din iele si flacai
Nu critic, nu ridic in slavi, doar vad si scriu
Aud „Fur Elise” de la un pian german
Pe jos vad cioburi si chistoace
De ce li se ofera margaritare porcilor ce vad totul prin ban?
In loc ca hora vietii oamenii drepti s-o joace...
Nu-s rasist, nu gandesc pe rase
Si totusi simt c-acesti oameni nu-s demni sa stea-n palat
Consuma atata lapte si miere, dar in urma ce-or sa lase
Acesti misei lacomi ce banul nu-l muncesc ci l-au furat
E noapte, petrecerea se sfarseste
Vad lupi latrand la luna
Incepe sa ploua, apa-n geam se loveste
Se deschid portile si iese asa zisa „lume buna”.
Doua domnisoare cu esarfe parfumate
Intrase singure dar acum le vad cuplate
Cu doi batrani bogati cu lingouri de aur...duzine
Pasesc elegant, inchid umbrelele si intra-n limuzine
Cu banii milionarilor fetele vor ajunge departe
Prezentatoare, sau, cine stie, politiciene „femei de succes”
Cu siguranta vor uita de unde-au plecat, si prin vorbe desarte
Vor fi laudate si privite cu interes
Dispar in ceata, pe drum in viata
Linistea e reinstalata, palatul e gol
Femeile de serviciu aduna gunoaiele lasate de ei
Pe cer pluteste-un nor domol
Asta-i societatea: cu lupi, capre si miei.
Afara, rezemati de gard, vad cersetorii
Promit ca-i voteaza pe cei ce le dau o paine
Singura lor intrebare infricosatoare ca vantul morii
Este: „Da’ noi ce-om manca maine?”
Ei nu cunosc luxul
Destinul nu le-a dat sa-l vada, astfel
Le simt amagit pulsul
Oare...daca ar fi bogati ca astia, ar face lafel?
Singur ca-nototdeauna, sunt a palatului inofensiva stafie
Bantui, cunosc si gandesc, doar Dumnezeu ma aude
Inima optimista-mi bate, atat de gingasa...e vie
Pana la urmatoarea petrecere voi canta la miraje surde
Asa voi fi mereu
Un suflet insingurat
Cu un istoric greu
Un spirit la palat...
Se aud zgomote, forfota mare
Lumanari aprinse
Totul e pregatit, e sarbatoare
Sosesc limuzine, coboara lume eleganta
Triumfator, pasesc pe covor rosu, de rang inalt
Oameni de bonton in atmosfera crispata
Urca treptele intrarii impodobite cu smarald
Peretii sunt aurii incarcati de tablouri
Mansarde cu podele in carouri
Cu statui de ingeri pe nori
Pe glastre, ghivece cu flori rare
Covoare nobile in mii de culori
Lustrele aprinse, dau suflet pe coridoare
In sala de dans
Perechi, perechi se urca
Cu gratie dansand vals
Pe scaune se vad lasate haine de piele si de nurca
Se aud pocnind dopuri de sampanie si pahare ciocnite
Savurandu-se gustul gloriei
Oamenii discuta filosofii si cartile citite
Oameni ce-n viata simt mireasma victoriei
Eu bantui prin palat
Sunt omniscient cu sufletu-mi-ncarcat
De a cugetelor rabufnire
De a optimismului fericire
Caci viata-i un izvor
Daca ai noroc, iti va surade mierea
Daca n-ai sansa si esti cuprins de dor
Te-ntristezi si malefic se scurge fierea
Plutesc si zbor cu gandul
Ma las dus de-un dulce parfum
Intru intr-o camera, ma irita gatul
Duhneste a tabac, e prea mult fum
Vad oameni imbracati bine
Dar de suflet goi, aruncand cu banii
Ce nu cunosc nici respectul, nici onoarea si-mi vine
O-ntrebare: oare-i vor schimba anii?
Doctori in istorie, adevarate valori
Ii vad cum se sting si mor ca niste cersetori
Si mai vad prosti si aroganti facand pe baronii
Care pentru un leu idolatrizeaza toti fanfaronii
Ma simt atras de palat, parca l-as cunoaste de-un veac
Simt ca-i o parte din mine
Pentru betia sufletului meu nu-i leac
Mereu voi cugeta si ma voi simti si rau si bine
Vad oameni buni si oameni rai
Unii-n stanga, altii-n dreapta; unii pe tron, altii-n sicriu
Sufletul mi-e focul inconjurat de-o hora din iele si flacai
Nu critic, nu ridic in slavi, doar vad si scriu
Aud „Fur Elise” de la un pian german
Pe jos vad cioburi si chistoace
De ce li se ofera margaritare porcilor ce vad totul prin ban?
In loc ca hora vietii oamenii drepti s-o joace...
Nu-s rasist, nu gandesc pe rase
Si totusi simt c-acesti oameni nu-s demni sa stea-n palat
Consuma atata lapte si miere, dar in urma ce-or sa lase
Acesti misei lacomi ce banul nu-l muncesc ci l-au furat
E noapte, petrecerea se sfarseste
Vad lupi latrand la luna
Incepe sa ploua, apa-n geam se loveste
Se deschid portile si iese asa zisa „lume buna”.
Doua domnisoare cu esarfe parfumate
Intrase singure dar acum le vad cuplate
Cu doi batrani bogati cu lingouri de aur...duzine
Pasesc elegant, inchid umbrelele si intra-n limuzine
Cu banii milionarilor fetele vor ajunge departe
Prezentatoare, sau, cine stie, politiciene „femei de succes”
Cu siguranta vor uita de unde-au plecat, si prin vorbe desarte
Vor fi laudate si privite cu interes
Dispar in ceata, pe drum in viata
Linistea e reinstalata, palatul e gol
Femeile de serviciu aduna gunoaiele lasate de ei
Pe cer pluteste-un nor domol
Asta-i societatea: cu lupi, capre si miei.
Afara, rezemati de gard, vad cersetorii
Promit ca-i voteaza pe cei ce le dau o paine
Singura lor intrebare infricosatoare ca vantul morii
Este: „Da’ noi ce-om manca maine?”
Ei nu cunosc luxul
Destinul nu le-a dat sa-l vada, astfel
Le simt amagit pulsul
Oare...daca ar fi bogati ca astia, ar face lafel?
Singur ca-nototdeauna, sunt a palatului inofensiva stafie
Bantui, cunosc si gandesc, doar Dumnezeu ma aude
Inima optimista-mi bate, atat de gingasa...e vie
Pana la urmatoarea petrecere voi canta la miraje surde
Asa voi fi mereu
Un suflet insingurat
Cu un istoric greu
Un spirit la palat...