Marschall
Nouveau poète
Spirit stingher, iau lumea la pas
Sunt luptator, dar unde mi-e arma?
Sunt surd si cant, nu m-aud la glas
Sunt fericitul mintit, traiesc o sweet fake karma
La mal trei pescarusi zburda
Pe cerul senin soarele apune
Vocea tristetii e muta
Fericirea rugaciunea-si spune
Doi indragostiti se saruta si dispar in zare
Mii de suflete din cer apar, mergand pe a pasilor carare
Un delfin face salturi, imi vorbeste...
Nu-i inteleg graiul, tace si ma urmareste
In fata, o cetate veche
Transformata-n cafenea
Acordeaoane si viori imi zambesc in ureche
Poposesc, la o cafea
Chansonete nemuritoare...
Sau poate am ajuns in trecut
Am o certitudine: e pustietate dar nu ma doare
Caci tristetea am lasat-o-n urma demult
Vantul adie, aerul il duce
Ma-mbata in amurg
E pustiu dar totu-i dulce
Nisipu-i izvoare de miere ce curg
Am pelerina si sceptru de aur
Pe campul vietii sunt laur
Sunt ametit de vorbe frumoase
In hora ielelor a crini miroase
Unde-mi e palatul, cine-s defapt?
Unde mi-e oastea? Ies aburi...oceanul a fiert?
Imi pun intrebari, sa gandesc nu-s apt
Sunt hipnotizat, am vedenii-n desert...
Picioarele-mi paralizate
Totul dispare ca-ntr-un mit
Ma tarasc pe coatele-nsangerate
Totu-n juru-mi e numai nisip
Si gura uscata ma sperie auzind
Din cer vad vulturi, ce chin...
Se apropie de mine cu ochii sclipind
Unul ma loveste-n cap si lesin
Ma trezesc in dimineata
Drogat, au curs din mine: saliva, lacrimi, sudori si sange
Cu privirea-mi spre ocean, acel delfin il am in fata
In stanga-mi un inger ce rade, in dreapta-mi un inger ce plange
Pe cer fata morgana, vad o lume de departe
Atlanzi ce ni se-nchina, par atat de-aproape
Prea putini oameni ii observa mergand cu capu-n jos
Roboti ai societatii, ei vad doar banul „atat de frumos”
Nu-nteleg nimic...
In spatele meu orasul plin de lumini
Ce s-a intamplat dupa ce-am adormit?
Unde-i cetatea, unde-s vulturii meschini?
Acum imi simt picioarele, n-au nimic
Delfinu-i nelinistit, are ceva de zis
Dar eu nu-l inteleg si plec dezamagit
Obisnuindu-ma cu ideea ca totul a fost vis
Ma-ntorc acasa cu privirea sus dar ochii tulburi
Nu-mi regasesc eul, sunt lipsit de atitudine
Visam cu ochii deschisi, mereu pus pe ganduri
La mirajul fericirii, la oceanul de beatitudine
Sunt luptator, dar unde mi-e arma?
Sunt surd si cant, nu m-aud la glas
Sunt fericitul mintit, traiesc o sweet fake karma
La mal trei pescarusi zburda
Pe cerul senin soarele apune
Vocea tristetii e muta
Fericirea rugaciunea-si spune
Doi indragostiti se saruta si dispar in zare
Mii de suflete din cer apar, mergand pe a pasilor carare
Un delfin face salturi, imi vorbeste...
Nu-i inteleg graiul, tace si ma urmareste
In fata, o cetate veche
Transformata-n cafenea
Acordeaoane si viori imi zambesc in ureche
Poposesc, la o cafea
Chansonete nemuritoare...
Sau poate am ajuns in trecut
Am o certitudine: e pustietate dar nu ma doare
Caci tristetea am lasat-o-n urma demult
Vantul adie, aerul il duce
Ma-mbata in amurg
E pustiu dar totu-i dulce
Nisipu-i izvoare de miere ce curg
Am pelerina si sceptru de aur
Pe campul vietii sunt laur
Sunt ametit de vorbe frumoase
In hora ielelor a crini miroase
Unde-mi e palatul, cine-s defapt?
Unde mi-e oastea? Ies aburi...oceanul a fiert?
Imi pun intrebari, sa gandesc nu-s apt
Sunt hipnotizat, am vedenii-n desert...
Picioarele-mi paralizate
Totul dispare ca-ntr-un mit
Ma tarasc pe coatele-nsangerate
Totu-n juru-mi e numai nisip
Si gura uscata ma sperie auzind
Din cer vad vulturi, ce chin...
Se apropie de mine cu ochii sclipind
Unul ma loveste-n cap si lesin
Ma trezesc in dimineata
Drogat, au curs din mine: saliva, lacrimi, sudori si sange
Cu privirea-mi spre ocean, acel delfin il am in fata
In stanga-mi un inger ce rade, in dreapta-mi un inger ce plange
Pe cer fata morgana, vad o lume de departe
Atlanzi ce ni se-nchina, par atat de-aproape
Prea putini oameni ii observa mergand cu capu-n jos
Roboti ai societatii, ei vad doar banul „atat de frumos”
Nu-nteleg nimic...
In spatele meu orasul plin de lumini
Ce s-a intamplat dupa ce-am adormit?
Unde-i cetatea, unde-s vulturii meschini?
Acum imi simt picioarele, n-au nimic
Delfinu-i nelinistit, are ceva de zis
Dar eu nu-l inteleg si plec dezamagit
Obisnuindu-ma cu ideea ca totul a fost vis
Ma-ntorc acasa cu privirea sus dar ochii tulburi
Nu-mi regasesc eul, sunt lipsit de atitudine
Visam cu ochii deschisi, mereu pus pe ganduri
La mirajul fericirii, la oceanul de beatitudine